A fost o perioada destul de linistita cand nu trebuia sa ma gandesc decat la gasca ,iubiti , la modul cum ma imbrac a doua zi la scoala, la cand o sa-mi vizitez bunici , la lucruri inocente , la lucruri obisnuite pentru orice fata la 13 ani .
Pana cand intr-o zi toate s-au spulberat pentru mine, asa cum se sparge o oglinda atunci cand cade pe jos . Pentru inceput a fost doar lipsa poftei de mancare care era oarecum inteleasa din pricina veri , dupa scaderea in greutate ceea ce era normal ,credeam eu din cauza sportului , urmate de oboseala si in final de lesin.
Cu toate astea nu era o perioada de ingrijorare pentru ca tatal meu in acea perioada avea o racadere destul de rea de TBC asa ca parinti mei nu stiau nimic.
Dupa externarea tatei la cateva zile m-am prabusit in metrou in drum spre liceu , norocul meu ca eram cu prieteni asa ca am ajuns in siguranta la scoala dar de acolo am fost trimisa acasa .
Dupa alte cateva zile mama observa ca sunt mereu obosita si dorm non-stop asa ca realizeaza ca ceva nu este in recula cu mine si dupa ce mi s-a facut rau in fata ei decide sa mergem sa facem analize.
Dupa analizele normale, care le faceam in fiecare an toata familia la o clinica , rezultatele iesind mai repede am fost chemati de urgenta cu trimitere la sptalul Fundeni unde am aflat dupa alte amanuntite investigati ca sunt suspecta de boala Hodgkin. Asa ca la rezultatele finale s-a dovedit ca sufeream de LMH ( limfom maling Hodgkin ).
No comments:
Post a Comment